Vom vorbi în cele ce urmează despre situația în care, în cadrul unei acțiuni în fața instanței, au fost solicitate și cheltuieli de judecată însă, din diferite motive, la ultimul termen de judecată decidem că le vom recupera printr-o acțiune de sine stătătoare formulată separat.
Din teorie
Potrivit art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată suportate, la baza obligației de acoperire a cheltuielilor de judecată aflându-se exclusiv ideea de culpă procesuală, culpa fiind dovedită prin însăși hotărârile prin care a fost finalizat dosarul.
Așa fiind, temeiul acordării cheltuielilor de judecată către partea care a câștigat procesul, în care sunt incluse și sumele de bani plătite cu titlu de onorariu de avocat, îl reprezintă culpa procesuală, în aceste condiții, contractul încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul în baza principiului reparării integrale a prejudiciului.
Onorariul reprezintă modalitatea de remunerare a activității avocatului, cu alte cuvinte, „un echivalent al muncii avocatului” ce trebuie avut în vedere la acordarea cheltuielilor de judecată urmare a soluționării unui proces.
Realitatea cheltuielilor rezultă fără echivoc din instrumentul de plată depus la dosar, care atestă faptul că a fost achitată contravaloarea onorariului prevăzut prin contractul de asistență juridică.
Cum solicităm cheltuielile de judecată pe cale separată?
Pentru a putea formula o acțiune de recuperare a cheltuielilor de judecată pe cale separată este necesar ca, în cadrul dezbaterilor ce au loc în dosarul în care cheltuielile au fost solicitate, avocatul să facă mențiunea că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Această mențiune va fi consemnată în încheierea de ședință sau în cuprinsul hotărârii.
Referitor la mențiunea solicitării cheltuielilor pe cale separată, practica instanțelor este diferită, în sensul că, anumite instanțe consemnează această solicitare chiar în dispozitivul hotărârii, altele fac o mențiune doar în considerentele hotărârii sau doar în încheierea de ședință.
Situația este simplă atunci când judecătorul consemnează mențiunea privind solicitarea cheltuielilor pe cale separată chiar în dispozitivul hotărârii, fiindcă atunci este clar că instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect și avem temei în baza căruia putem forma un dosar nou, separat, prin care să cerem cheltuielile de judecată ce ni se cuvin în cazul în care soluția ne este favorabilă.
Problema intervine atunci când mențiunea nu este consemnată în cadrul dispozitivului hotărârii, ci doar în considerentele acesteia. În această situație, putem considera că instanța nu s-a pronunțat în hotărâre cu privire la cheltuieli și riscăm să nu putem să le recuperăm pe cale separată.
Motivul pentru care anumite instanțe nu se pronunță prin dispozitivul hotărârii cu privire la cheltuielile de judecată atunci când la ultimul termen de judecată facem mențiunea că acestea vor fi solicitate pe cale separată, este pentru că, astfel, am renunțat la judecarea capătului de cerere din acțiunea inițială, în care solicitam cheltuielile de judecată, motiv pentru care aceste instanțe consideră că nu mai au capăt de cerere cu privire la cheltuieli și, în consecință nu mai au temei să se pronunțe pe ele.
În această situație, înainte de a încerca recuperarea cheltuielilor pe cale separată, pentru siguranță, putem formula o cerere de completare o hotărârii, întemeiată pe dispozițiile art. 444 Cod de procedură civilă, prin care să solicităm completarea hotărârii instanței cu privire la mențiunea referitoare la solicitarea cheltuielilor pe cale separată, motivând că deși la ultimul termen de judecată s-a făcut precizarea că se vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată și fiind reținut întocmai de către instanța de judecată în cuprinsul considerentelor hotărârii, totuși nu s-a reținut acest lucru și în cuprinsul dispozitivului hotărârii.
Totuși, este posibil ca instanța să respingă cererea de completare motivând că nu se poate pronunța, prin dispozitiv, în mod distinct, asupra cererii accesorii vizând cheltuielile de judecată. Motivul acestei soluții poate fi faptul că în ceea ce privește cheltuielile de judecată, deși, în cererea inițială a fost formulat un petit accesoriu, ulterior, la ultimul termen de judecată s-a menționat explicit că acestea vor fi solicitate pe cale separată. Astfel, poziția procesuală a părții fiind menționată în considerentele hotărârii, prin mențiunea efectuată s-a renunțat la capătul de cerere cu privire la cheltuieli, astfel că nu se poate pronunța prin dispozitiv.
Indiferent dacă instanța admite sau respinge cererea de completare a hotărârii, deci indiferent dacă în dispozitivul hotărârii apare sau nu în mod expres mențiunea privind solicitarea cheltuielilor pe cale separată, se va putea trece la formularea cererii de recuperare a cheltuielilor pe cale separată, nefiind nevoie să existe mențiunea chiar în dispozitivul hotărârii care dă dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată, fiind suficientă mențiunea în cuprinsul părții introductive sau a considerentelor hotărârii.
Ce cale procedurală alegem?
Următorul pas este alegerea căii prin care se solicită recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, doctrina și practica judiciară au fost consecvente în sensul că acestea se acordă – dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale – și dacă nu s-au solicitat în timpul procesului sau dacă s-au solicitat, iar instanța a omis să se pronunțe, în măsura în care partea nu a renunțat la dreptul de a le pretinde.
Ceea ce trebuie să urmărească judecătorul în aplicarea dispozițiilor art. 451-453 din Codul de procedură civilă este păstrarea unui just echilibru între părți în suportarea cheltuielilor de judecată, în considerarea faptului că prejudiciul părții care a câștigat procesul trebuie să fie cauzat de culpa procesuală a celeilalte părți.
* interpretare întâlnită în practică
Există și o interpretare potrivit căreia legiuitorul a dat posibilitatea recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată doar în măsura în care analiza noii acțiuni se face pe baza dovezilor existente deja în dosarul de fond, temei al noii cereri. Altfel, se eludează situația în care se dă posibilitatea părții câștigătoare să stabilească arbitrar cheltuieli de judecată, știind deja soluția, doar din dorința de a împovăra partea adversă. Rațiunea unei acțiuni separate, în termenul de prescripție pentru drepturile de creanță, este aceea de a da posibilitatea părții care a efectuat real cheltuieli de judecată să le recupereze într-un termen anume dacă din motive obiective nu a putut să le ceară la momentul judecății pe fondul cauzei.
De principiu, instanța poate obliga numai la restituirea sumelor efectiv plătite până la pronunțarea hotărârii, iar nu și la restituirea unor sume care urmează să fie achitate după acest moment, acest fapt întemeindu-se pe raporturile juridice de drept civil, care trebuie să aibă o anumită stabilitate şi predictibilitate.
Dacă cheltuielile s-au realizat după finalizarea litigiului, trebuie să existe motivele obiective pentru acest fapt al plății onorariului nu s-a realizat, motive ce urmează a fi analizate de către instanța de judecată învestită cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale separată.
În situația în care nu se probează aceste motive obiective pertinente față de care plata onorariului a fost realizată după finalizarea procesului, modul în care avocatul și clientul său au înţeles să îşi reglementeze atât modul de asistenţă juridică şi reprezentare, dar şi onorariul care trebuia să fie achitat, priveşte în mod exclusiv clientul, neputând fi opus celeilalte părți, care ar putea fi supusă în mod arbitrar efectuării unor cheltuieli suplimentare, în funcţie de existenţa sau nu a unui rezultat favorabil în procesul iniţial.
Procedură
Ca procedură, în funcție de cuantumul acestora, cheltuielile de judecată pot fi solicitate pe cale principală prin procedura de drept comun sau prin procedura specială a cererilor cu valoare redusă.
În situația în care valoarea cheltuielilor nu depășește suma de 10.000 lei, se poate alege procedura simplificată a cererii cu valoare redusă.
Beneficiile în alegerea căii formulării cererii cu valoare redusă ar fi mai multe: scăpăm de achitarea taxei de timbru necesară în cazul cererilor de drept comun care, dacă cuantumul cheltuielilor este mare, va fi mare și taxa de timbru. La o sumă să zicem de 6000 lei cheltuieli de judecată taxa de timbru este în valoare de 405 lei (355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei). Pe când, pentru cererea cu valoare redusă taxa de timbru este de 50 de lei, dacă valoarea cererii nu depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 2.000 lei.
De asemenea, cererea de valoare redusă este mai avantajoasă prin faptul că de timpul de judecată este mai scurt, întreaga procedură desfășurându-se în camera de consiliu și în scris (cu excepția cazurilor în care instanța consideră necesară prezența părților, în acest caz putând dispune înfățișarea acestora).
Deși dispozițiile art. 1026 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă prevăd cererile de chemare în judecată în materiile în care procedura cu privire la cererile cu valoare redusă nu se aplică, totuși utilizarea acestei căi DOAR pentru recuperarea cheltuielilor de judecată din dosare care au ca obiect materiile exceptate de la aplicabilitatea acestei proceduri, este posibilă dat fiind că cererea are ca obiect un drept de creanță a cărui obligație corelativă constă în plata unei sume de bani, astflel temeiul obligației de plată nu ține strict de materia ce a privit obiectul dosarului respectiv, ci cererea separată având caracter distinct, neavând astfel relevanță obiectul dosarului în care s-au generat aceste cheltuieli de judecată.
De asemenea, oricare ar fi procedura aleasă în vederea recuperării cheltuielilor de judecată dintr-un dosar, pot fi solicitate și cheltuielile de judecată ocazionate de acest nou dosar, astfel cum a decis și Inalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 59/2017.
În cadrul soluționării cererii pe dispozițiile dreptului comun, față de dispozițiile art. 103 din Legea 71/2011 vor fi aplicabile dispozițiile art. 1349 și respectiv cele ale art. 1357 Cod civil.
Fapta ilicită a fost săvârșită de către partea care a pierdut procesul, întrucât datorită acțiunii sale s-au declanșat procesuale civile care au făcut obiectul dosarului când se îmbracă haina juridică a reclamantului, respectiv aceasta s-a opus acțiunii introductive de instanță atunci când vorbim despre un pârât.
Prejudiciul cauzat este reprezentant în cauză de contravaloarea onorariului achitat avocatului în dosar, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciul precum și culpa fiind evidente.
În ceea ce privește cuantumul onorariului trebuie să se facă dovada că onorariul de avocat perceput a fost proporțional cu munca prestată, are un cuantum rezonabil, proporțional cu valoarea obiectului și complexitatea cauzei iar întinderea prejudiciului constând în onorariul de avocat achitat se dovedește prin înscrisurile ce fac dovada plății.
Av. Ciprian Antemir
